Am cunoscut-o întîmplător,ieșeam de la coafor,am coborît în hol șsi îmi admiram părul frumos aranjat completat de un machiaj natural,superb.Eram mulțumită. Zimbeam. Ea mă privea... Era la fel de mulțumită. Nu i-am dat importanță,continuam să discut cu doamna de la recepție care,la rugămintea mea, îm chemase un taxi. M-am așezat in fotoliul moale și continuam să întreținem discuția care o inițiasem cu doamna,rideam, vorbeam de copii...ai dînsei erau mari , de mine se miră ca am copil ( îmi plăcuse asta, de ce să nu zic). Printre vorbele schimbate,trasem cu ochiul în dreapta mea, intr-o clipă o scanasem..era elegantă, simplă, cu aromă de bun-gust...,era blondă,o prindea bine nuanța la bluza ei preponderent neagră. Puse mîna pe fotoliul în care stam așezată și constată în voce că trebuie schimbate deja, atunci mi-am dat seama, era patroana. Exact în acel moment intră un domn și i se adresă ei, cu binecunoscuta formulă sovietică ce include și patronimicul. Nu greșisem în constatare, era șoferul ei.Deodată am început s-o studiez mai amanunțit, așa sînt eu mai curioasă. Era frumoasa,aranjată,extrem de simplă ( ceea ce nu e prea comun si specific PATROANELOR de la noi,îmbibate de glamour moldovenesc). Începusem a vobi...îmi zicea de fiica ei care învăța in Londra și care de curînd revenise acasa,îmi zicea cît de dornică fusese de fructele si roșiile din grădina lor...acolo zice că nu au niciun gust. Mă țintise bine cu discuția pentru că și eu am fost acolo și știam despre ce vorbește. Se înfiripase discuția noastră așa încît doamna de la recepție nu mai vorbea,ne asculta cuminte,întreruptă de cîteva ori zbîrnîitul telefonului.Daniela.Daniela o chema pe fiica-sa. Îmi povestise multe despre ea.Taxiul nu mai venea,și eu mă bucuram,îmi plăcea compania ei. Emana o liniște nefirească pentru statutul ce-l avea, părea totuși obosită parcă. Mă întreba cîți are băiatul meu, i-am zis aproape 2, mi-a zis încet ,,să-ți trăiască,, și ochii mari albaștri i se umplură de lacrimi,începuse a plînge,plîngea în hohot. Nu înțelegeam nimic.Doamna de la recepție îi aduse niște șservețele, ea știa tot,și nu a insistat s-o calmeze,nu avea rost. Se liniștise și incepuse a-mi povesti. De curînd își înmormîntase feciorul,o tinerețe de baiat,22 de ani...O întîmplare stupidă i-l luase pe dragul ei băiat... de 4 luni o întîlnea soarele dimineața in cimitir, se ducea la el cu noapte-n cap...să fie prima cînd el se trezește...Dan. Dan îl chema. Lăcrimam și eu,nu-mi mi păsa de machiaj. Era prima dată cind vedeam o mamă atît de îndurerată,vroiam s-o ajut,dar nu știam cu ce. Bunica mea și-a înmormîntat 3 copiii, și atunci am plîns și eu,dar erau altfel de lacrimi, atunci nu eram mamă...
Venise taxi-ul și am plecat,cuprinzînd străina care mă facuse in 10 min să plîng cu ea. Am lasat-o lăcrimînd. În mașină mă bătea vîntul pe toate 4 ferestre lăsate deschise din nepăsarea șoferului, mă deranja,însă nu vroiam sa le închidă... mă gîndeam la durerea ei. Avea tot si n-avea nimic. Abia atunci,punînd cap la cap tot ce mi-a zis,mi-am dat seama cine e... era mama băiatului care murise în urma unor bătai într-un club de noapte. Cum de nu ma izbise asemănarea lor, l-am vazut și eu in pozele de știri...,semăna leit cu mama sa. Am văzut o mamă îmbrăcată în durere. Si cine o întreaba cîți copii are,spune doi, un băiat și o fată.
În seara ceea am fost la o nuntă. N-o țin minte pentru că m-am gîndit la ea. Și acum mă gîndesc.
